Materialele de etanșare din poliuretan (PU) și siliconii (denumite adesea „clei de sticlă”) sunt două dintre cele mai utilizate materiale de etanșare. Diferențele cheie dintre ele constă în compoziția lor de bază, caracteristicile de performanță și scenariile de aplicare. Diferențele specifice sunt următoarele:
Sigilant siliconic: componenta principală este un polimer siloxan (polidimetilsiloxan). Este de obicei un produs monocomponent care se întărește de la suprafață spre interior prin absorbția umidității din aer; în timpul întăririi se formează o „piele”, ceea ce face dificilă întărirea completă a straturilor groase.
Etanșant poliuretanic: componenta principală este un prepolimer poliuretanic (poliol izocianat). De obicei, este disponibil fie ca sistem cu două componente (care necesită amestecarea componentelor A și B), fie ca sistem cu o singură componentă. Se întărește uniform pe tot parcursul printr-o reacție chimică, permițând întărirea completă în straturi groase sau îmbinări adânci, fără jupuire la suprafață.
Sigilant siliconic (Avantaje: rezistență excelentă la intemperii, flexibilitate bună, impermeabil și rezistent la mucegai):
Rezistenta la intemperii: Excelenta; rezistent la temperaturi ridicate (-50°C până la 150°C) și temperaturi scăzute, precum și la radiații UV. Nu îmbătrânește sau crăpă ușor în timpul utilizării pe termen lung în exterior și are o durată de viață lungă (până la 20 de ani).
Flexibilitate: Excelent; alungire mare (peste 500%) și recuperare elastică bună după deformare, permițându-i să găzduiască mișcări ușoare în substrat.
Impermeabil și rezistent la mucegai: Performanță bună de impermeabilizare; Sigilanții neutri din silicon oferă o rezistență remarcabilă la mucegai, făcându-i potriviti pentru medii umede.
Dezavantaje: Aderență relativ slabă (rezistență la tracțiune de aprox. 1–1,5 MPa); aderență slabă la materialele polare precum betonul și piatra, ceea ce îl face predispus la dezlipire; nu poate fi șlefuit sau vopsit, deoarece acoperirile nu aderă bine la suprafață.
Etanșant poliuretanic (Avantaje: aderență extrem de puternică, elasticitate bună, rezistență la uzură):
Aderență: Extrem de puternică (rezistența la tracțiune poate ajunge la 2–3 MPa); capabil să lipească ferm materialele „dificil de lipit” precum piatra, metalul, betonul, lemnul și plasticul, făcându-l potrivit pentru lipirea structurală. Flexibilitate: Excelent; prezintă o alungire mare (peste 300%–500%) și o recuperare elastică ridicată, capabilă să găzduiască mișcarea structurală (cum ar fi asezarea fundației sau dilatarea și contracția termică).
Rezistență la uzură și medie: rezistență bună la abraziune, ulei și temperaturi scăzute; potrivite pentru medii complexe.
Dezavantaje: Rezistenta relativ mai slaba la intemperii; predispus la îngălbenire și cretă la expunerea prelungită la soare în aer liber. Sensibilă la umiditate (întărirea încetinește în medii cu umiditate ridicată). Unele produse au un miros ușor și necesită ventilație. Predispus la creșterea mucegaiului în timpul scufundării prelungite în apă sau în medii cu umiditate ridicată.
Etanșant siliconic (Focus: etanșare rezistentă la intemperii, etanșare ușoară): potrivit pentru etanșarea ușilor și ferestrelor exterioare, pereților cortină din sticlă, rosturilor din sticlă în dormitoare, goluri din faianță de balcon și aplicații de baie (folosind tipuri neutre, anti-mucegai). Ideal pentru scenarii care necesită rezistență ridicată la intemperii și apă, dar rezistență structurală de lipire mai mică.
Etanșant poliuretanic (Focus: lipire structurală, etanșare cu mișcare mare): potrivit pentru pereții cortină de piatră pe vile, etanșarea componentelor metalice din fabricile de construcții de oțel, etanșarea fundațiilor de echipamente mari, rosturile de dilatație în proiecte subterane (poduri, tuneluri, rezervoare de apă) și etanșarea structurală auto. Ideal pentru scenarii care necesită aderență puternică și capacitatea de a rezista mișcării structurale sau deformații semnificative.
Rezumat: etanșantul cu silicon este alegerea preferată pentru „rezistența la intemperii, impermeabilizare și rezistență la mucegai”, în timp ce etanșantul poliuretanic este alegerea preferată pentru „lipirea structurală și acomodarea mișcării mari”. În practică, alegerea ar trebui să se bazeze pe tipul substratului, condițiile de mediu (exterior/interior, umed/uscat) și cerințele specifice de etanșare.
